Obiectiv: 3000 RON
Suma strânsă: 45 RON
Susținători: 1
Experiența acumulată în cadrul cursurilor organizate de Caravana cu Medici va rămâne una de suflet, prin oamenii pe care am apucat să îi cunosc, dar și prin informațiile foarte utile învățate. Am rămas profund impresionat de demersul acestei echipe și de valorile după care se ghidează la fiecare pas, toate activitățile având ca scop principal să ajute oameni, bazându-se pe un citat foarte drag mie: Dacă nu faci viața altcuiva mai bună, atunci îți pierzi timpul, astfel mă bucură nespus că împărțim principii comune, benefice comunității. Lipsa mea din țară nu mă împiedică nicidecum din a susține Caravana cu Medici deoarece acești oameni merită orice formă de sprijin nemijlocit, chiar și de la distanță. Știind faptul că orice activitate ne aduce mai aproape de o comunitate mai sănătoasă și mai educată medical, este plăcerea mea să îmi ofer ajutorul în calitate de ambasador.
Educația medicala la tineri asigură dezvoltarea societățiii pe termen lung, lucru care permite să avem oameni pregătiți și capabili să intervină și să gestioneze diverse urgențe medicale până la sosirea echipei medicale. Vieți pot fi salvate numai prin educația unui copil sau societăți întregi pot fi ferite de diverse probleme numai prin educația precoce a copiilor.
Tinerii de pretutindeni merită o șansă egală la educație medicală de bază, iar caravana cu medici face tot posibilul să încurajeze acest lucru.
Deoarece prevenția prin informare și educație poate face diferența unor vieți salvate. Fie de la distanță, fie din apropiere, susțin necontenit demersul Caravanei cu Medici și vă încurajez și pe voi să o faceți, pentru o comunitate mai bună, dar și pentru o tânără generație mai pregătită și sănătoasă.
Program Manager
Ines Nagy
ines@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0725 681 081
Support team
Iulia Teodora Florea
iulia@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0742 371 190
Director Executiv
Laura Popeea
laura@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0731 001 100
Voluntar IT
Remus Văduva
remus@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0744 200 805