Am dat startul celei de-a unsprezecea ediții Brașov Heroes, cursa cu obstacole a comunității!
Focusul din acestă ediție este pe întărirea spiritului de colaborare, pe
celebrarea diferențelor dintre noi și pe unirea comunității pentru Bine.
Donează pentru cauza aleasă în perioada 3 iunie – 20 septembrie, aleargă de oriunde la Brașov Heroes Week între 2 și 8 septembrie și trăiește experiența cursei cu obstacole pe 8 septembrie, la lacul Noua. Fii #eroudebrasov și anul acesta!
Alege proiectul pe care vrei să-l susții și înscrie-te într-una dintre curse sau donează online pentru cauzele pe care dorești să le susții.
Fie că decizi să alergi singur la cursă, cu colegii de birou în echipă la cursa lungă sau în familie la cursa familiilor necronometrată, distracția și starea de #bine sunt garantate.
Chiar dacă nu ești fizic aici, sau nu vrei să alergi în cursă, poți dona de oriunde din lume, sau să fii susținător donator la fața locului.
CARE FOR DOGS
BOOKaDog
ASOCIAȚIA BASTONUL ALB
Călătorie spre incluziune 2
ASOCIAȚIA ADAPT CLIMA PRO TERRA
Ateliere pentru un Viitor Sustenabil
ASOCIAȚIA EDUCAȚIA TE SALVEAZĂ
Adolescenţi mai puternici în lupta cu bullying-ul şi dependențele
ASOCIAȚIA CASA BUNĂ SÂNPETRU
Dăruiește un dascăl și a doua șansă copiilor care vor să meargă la școală
ASOCIAȚIA GROW AND KNOW
Psiholog în Școala de la Sat / Școala Părinților
ASOCIAȚIA RAZĂ DE SPERANȚĂ ÎN INTERVENȚIA ȘI TERAPIA TULBURĂRILOR DIN SPECTRUL AUTIST
Safe childhood - Prevenție și Intervenție Timpurie
A.D.D.I.P. (ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI INTEGRARE PROFESIONALĂ)
Cei de IERI pentru cei de AZI! Pentru un viitor mai bun
ASOCIAȚIA EDUEVO
Super Bunici 2.0
DRAGOS CRISTIAN FÎNARU
Asociația Casa Bună Sânpetru
EMANUEL DOBRINOIU
Asociația Casa Bună Sânpetru
LAURA MORARIU
A.D.D.I.P. (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională)
CORINA RĂDUȚĂ
Asociația Eduevo
INIMILE UNITE
Asociația Casa Bună Sânpetru
IONUȚ RĂDUCU
Care for dogs
ANA-MARIA SĂRACU
Asociația Eduevo
ANDRA DARINCA ASCANTE
Asociația Educația Te Salvează
BOGDAN DUMITRU SUCIU
Asociația Bastonul Alb
HORIA VĂTĂMANU-COANTA
Asociația Bastonul Alb
GEORGICĂ DUMITRU
Asociația Adapt Clima Pro Terra
ANCA GRIGORE
Asociația Casa Bună Sânpetru
ANGELA MOLDOVAN
Asociația Casa Bună Sânpetru
IONUȚ EDU
Asociația Casa Bună Sânpetru
ALEXANDRA NEAGOE
Asociația Casa Bună Sânpetru
LAURENȚIU-CIPRIAN TUDOR
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
TEODORA VOINESCU
Care for dogs
AGNES ALBU
Asociația Casa Bună Sânpetru
CIPRIAN ENE
Asociația Grow and Know
GABRIEL SOARE
Asociația Eduevo
MIHAI NISTOR
Asociația Bastonul Alb
FLORIN-CĂTĂLIN DUMITRESCU
Asociația Grow and Know
IOAN MAN
Asociația Bastonul Alb
IONELA DUMITRU
Asociația Adapt Clima Pro Terra
ALIN MADALIN PORCA
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
DENISA DAN
Asociația Casa Bună Sânpetru
ECHIPA FAPTELOR BUNE
A.D.D.I.P. (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională)
ALEXIA ȘI RADU PAUL
Care for dogs
COSMINA DINU
Asociația Eduevo
COSTICĂ MARCHIDAN
Asociația Bastonul Alb
BOGDAN VOINA
Asociația Bastonul Alb
VALENTINA ANDRONACHE
Asociația Bastonul Alb
MIHAELA NISTORICĂ
Asociația Eduevo
MANUELA ILIOIU
Asociația Eduevo
ANDREI C. DUMITRESCU
Asociația Eduevo
ALI ȘI EDI STEP IN2 SALSA DANCE STUDIO
Asociația Eduevo
ECHIPA BARRE FITNESS ACADEMY
A.D.D.I.P. (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională)
BOGDAN ADELEAN
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
EUGEN CUCU
Asociația Casa Bună Sânpetru
VALENTIN BĂRBAT
Asociația Casa Bună Sânpetru
MARIA-GEORGIANA BUTA
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
NICOLAIE DEACONESCU
Asociația Bastonul Alb
CARMEN LOMANARIU
A.D.D.I.P. (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională)
IZABELA MANEA
Asociația Grow and Know
RAMONA DAVID
Asociația Educația Te Salvează
COSMIN SALA
Asociația Educația Te Salvează
CARAMIDARU CONSTANTINESCU IORDANA IOANA
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
ANDREI MIFTODE
Asociația Casa Bună Sânpetru
ANDREEA TUDOR
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
ANA-MARIA OLOGU-GUJA
Care for dogs
ROMINA MIRUNA DRAGHICI
Care for dogs
ALEXIA PAUL
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
ROBERT EISLER
Asociația Casa Bună Sânpetru
RAYANA ANTONEAC
Asociația Grow and Know
SILVIU TEODOR POPESCU
Asociația Casa Bună Sânpetru
DIANA HODIVOIANU
Asociația Casa Bună Sânpetru
ALINA PRISTAVU
Asociația Educația Te Salvează
ECATERINA STRIBITCHI
Asociația Educația Te Salvează
RADU ALEXANDRU DRĂGAN
Asociația Educația Te Salvează
CRISTIAN SAVU
Asociația Casa Bună Sânpetru
IONELIA ALBU
Asociația Casa Bună Sânpetru
COSMIN RĂILEANU
Asociația Bastonul Alb
MATILDA SOARE
Asociația Eduevo
ANDREI VATRĂ
Asociația Grow and Know
RUXANDRA MIHAILA
Asociația Casa Bună Sânpetru
SIMONA PIRON
Asociația Eduevo
SEBASTIAN OARGĂ
Asociația Eduevo
BEATRICE GHERGHEL
Asociația Eduevo
MIHAELA CHIRAC
Asociația Grow and Know
ALINA ILIEȘ
Asociația Educația Te Salvează
MARIA STOICA
Asociația Eduevo
REMUS NEAGU
Asociația Bastonul Alb
LAVINIA CRACIUN
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
TEODORA LUCIANA GLAVA
Asociația Casa Bună Sânpetru
ALEX THIERHEIMER
Asociația Bastonul Alb
REMUS ȘI LAURA
Asociația Eduevo
CRISTINA RUNCANU
Asociația Adapt Clima Pro Terra
ANA-MARIA GĂLEȚEANU
Asociația Eduevo
ADRIAN TAMASAN
Asociația Bastonul Alb
VERONICA STANCIU
Asociația Eduevo
SIMONA DUMAN
Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist
PETRONELA ROTAR
Asociația Eduevo
MIRONA RUCĂREANU
Asociația Educația Te Salvează
ADRIANA BOGDAN
Asociația Casa Bună Sânpetru
ANA BIRHOATA
Asociația Grow and Know
ANCUȚA SALA
Asociația Educația Te Salvează
MANUELA PIROSKA
Asociația Educația Te Salvează
BOGDAN COMAN
Asociația Bastonul Alb
Program Manager
Ines Nagy
ines@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0725 681 081
Director Executiv
Iulia Teodora Florea
iulia@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0742 371 190
Coordonator Comunicare
Anca Gânscă
anca@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0732 161 729